O recomandare Constanța Turistică: Un loc unde mâncarea stârnește emoții, iar decorul interior are un aer șic, boem, liniștitor
- Admin
- Aug 3
- 2 min read
Updated: Aug 4
Constanța Turistică împărtășește cu voi fragmente de istorie ale urbei, detalii și imagini despre clădirile din Zona Peninsulară și nu numai.
Însă, un turist care vine în orașul de la malul mării are nevoie nu doar de un ghid care să îmbine informații despre clădiri ori evenimente, locuri de vizitat. Turistul trebuie să aibă la îndemână și câteva sfaturi în legătură cu localurile unde mâncarea este ca o simfonie la apus de soare.
Sigur, pentru o priveliște frumoasă, există terasele din Portul Turistic. Dar, pentru o mâncare delicioasă, recomandarea noastră este: Popina.
Popina este unul dintre acele localuri pe care nu trebuie să le ratați, indiferent că sunteți turiști sau localnici. E un restaurant diferit de celelalte, unde te întâmpină Flăcărica (mascota mieunătoare) sau Marcela (puiul mascotei), dar dincolo de aceste detalii, aproape că nu avem cuvinte suficient de mari pentru a descrie mâncarea de aici: e o explozie de bun, de arome, texturi, combinații noi și vechi genial combinate. Am descoperit aici probabil cel mai bun cotlet de berbecuț și cel mai gustos biban cu paste în sos de vin, șofrănel și citrice. Apoi, colțunașii (cu carne) reinterpretați sunt și ei vedete pentru o masă gustoasă și sățioasă. N-o mai lungim cu descrierea, trebuie să mergeți acolo, să testați și să vă bucurați simțurile. Știți cum e? Divin! (ajută mult și muzica, felul în care sunt așezare mesele și cum e compartimentat spațiul). Vara există și avantajul unei terase simple, dar cochetă.
În privința desertului, însă... atenție! Dacă nu sunteți pregătiți să experimentați combinații surprinzătoare de dulce-sărat, mai bine spuneți pas! S-ar putea ca intensitatea aromelor să nu fie chiar ceea ce de regulă mâncați.
Adresa localului: strada Mihai Eminescu nr. 29.
Sigur, avem multe alte localuri pe care să vi le recomandăm, dar revenim, treptat, cu toate acele restaurante care au creat o impresie de neiuitat.












Comments