Radu Aldulescu, la Biblioteca Județeană Constanța
- Admin
- Apr 16
- 1 min read
Miercuri, 16 aprilie 2025, de la ora 12.00, Asociația KULTURALE organizează, la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, un dialog cu scriitorul Radu Aldulescu, despre cel mai recent roman al său, „Vertijuri, goluri de memorie. Acolo este țara mea”, apărut la Editura Polirom, 2024. Evenimentul este moderat de poeta Iulia Pană.
Radu Aldulescu a debutat în 1993, la Editura Albatros, cu romanul „Sonată pentru acordeon”, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România. A scris scenariul filmului “Terminus Paradis” (regizat de Lucian Pintilie), care a obținut Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Veneția. În anul 2008, a fost distins cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române, pentru romanul “Mirii nemuririi”. În prezent, opera sa este publicată, ca serie de autor, la Editura Cartea Românească.
„Ajuns recent la 70 de ani, Radu Aldulescu e de mult un scriitor clasicizat. Ca puțini contemporani, el are nu doar un teritoriu tematic specific, ci mai ales un stil, o tonalitate, o voce epică inconfundabile: îl recunoști dintr-un paragraf, din combinațiile atent regizate de roluri și perspective narative care sunt echilibrate fie empatic, fie caustic ori ironic de o instanță narativă supremă. M-am întrebat mereu a cui e vocea aceea dominantă, când acidă, când lirică, uneori distantă, alteori tânguitoare, care e marcă înregistrată, aceeași, dar de fiecare dată altfel, din romanele lui Aldulescu, indiferent care” - Bogdan Crețu.

Comments